Un blog ratat

Ştiu că e greu, dar este musai, mai ales că-ntre noi, oamenii, nu există o scatofilie acerbă. Bine... nu între toţi. Oricum, important e că, atunci când sunt pe tron, nu-mi plac activităţile ce nu-şi au rostul, cum ar fi să stau cu urechile ciulite şi cu mâna pe clanţă, că poate-i vreun finuţ prin zonă şi mă trezesc cu el în buda ş-aşa înghesuită. Da, uimitor, mai sunt oameni ce au impresia că bunul simţ este facultativ şi-ntâi intră peste tine, se cacă, se masturbează şi-abia apoi bat la uşă să te-ntrebe dacă ai hârtie igienică.

Pus în situaţia de a face caca precum un ningeac, aveam două posibilităţi: să mă-niervez şi să boscorodesc, că na... era la-ndemână, sau să le răspund cu altă monedă, aşa că le-am pus afiş.



Partea nasoală e ca dixtracţia nu se termină aci. Băeţii, cum se văd stăpâni pe tron, se-apucă să-şi marcheze teritoriul şi nu mă refer la mesaje scrise cu marcărul, ci la chestii mai... organice. N-am pus poze, că-mi fu mie destul de scârbă. Aşa că a trebuit să fac ceva şi pe acest plan. Evident, un afiş:



S-au mai liniştit, dar parcă le citeşti în ochi dorinţa de a-mproşca puţin căcat pe ici pe colo. Ce să-i faci, e greu să scoţi animalul din om...

Mda, printre toate aceste activităţi pedagogice, mai reuşesc să-mi fac şi prieteni, cu care pot să dialoghez liniştit şi care mă-nţeleg. Unul e mai special decât toţi... de fapt... cred că-i singurul prieten. Oricum, e un tip de treabă, cam rigid, dar veşnic zâmbăreţ şi optimist. Vi-l prezint pe Gheorghe, zis Chinezu'.



Mi-a zis Chinezu' că, dacă mai am probleme cu căcăcioşii, vine el şi-i constipă de-şi fac cezariană ca să scape de greutăţi. Şi-acum înapoi în câmpu' la muncă, că tare bine mai e.

Update: uitasem de celălant w.c.. Aici secretara-i de vină.