Un blog ratat

Acesta e genul de post ce-ar avea o mie de începuturi, dar niciunul n-ar fi potrivit. Mi-am scris în cap primele rânduri de prea multe ori pentru a le mai ţine şirul; mai ales noaptea trecută, după ce-am asistat la un show de zile mari. Evident că emoţia a făcut ravagii la nivelul cortexului şi al epidermei, deci e de înteles şi oscilaţia mea.

Bon! Auzisem în ultima săptămână voci că Metallica nu mai e ce-a fost, că o să promoveze noul album, că nu mai au vlagă, că sunt boşorogi, că în ultimile concerte au fost lame, că plm, chestii d-astea spuse în lipsă de ocupaţie. Ei bine situaţia a fost cu totul alta, ba chiar opusă tuturor aşteptărilor.


Şi... atât! Chiar dacă mulţi se aşteptau ca repertoriul lor să conţină piese mai noi, mai comerciale, ba chiar de promovare la Death Magnetic, situaţia a fost alta, tracklist-ul conţinând piese doar de pe primele albume. Da... evident că nu toate au fost cântate la unison de toată lumea prezentă, dar efectul de masă şi conexiunea-ntre trupă şi spectatori au reuşit să antreneze marea majoritate a celor prezenţi într-un amalgam de trăiri, ţipete, strigăte, aplauze, furii, pogo, fluierături, ţopăieli şi alte cele.

De plouat a plouat in draci. Adică ma resimt cu brio după eveniment, dar a meritat. La o adică prefer o vreme urâtă la un concert fain decât o vreme frumoasă la un concert de doi lei. Ahh! Iar îmi aduc aminte de Fartboy Slim şi mă ia cu scaune.

Sonorizarea a cam lăsat de dorit, ce-i drept. Nu mai spun de trupa din deschidere ( habar n-am cum îi spune, sincer ), de la care-am prins decât nişte îngî îngî şi this is our last song, moment de aplauze. Logic.

Lumea. De milioane! Nişte indivizi din faţă stânga au ţipat tot concertul Seek and destroy!. Şi a fost. Spre final, ca o mică cireaşă pe tort. Un tip era cu gipsul şi scaunul după el, că deh... s-o fi accidentat după ce-a cumpărat biletul. Un roacăr burtos şi beat blană ţopăia în spate cu o domnişoară. Un alt roacăr, dar mai slăbuţ, se suise cu picioarele pe umerii altor doi roacări şi tot aşa. The usual shit.

Au fost câteva efecte prezente: artificii şi focuri. Evident, cele mai multe s-au declanşat la One. Ah da, apropo de One, lumea a explodat abia la primele acorduri de chitara, asta după intro-ul arhicunoscut desprins din război. Poate mulţi cunoşteau doar vreun radio edit ciudat.

Concluzie. Nu ştiu dacă e de vină vreo criză a vârstei a doua, sau cei de la Metallica sunt nostalgici, sau chiar s-au trezit, cert e că aseară a fost un concert fain desprins dintr-un old school nemuritor. Mulţumiri pentru stare!

via Andrei: